STB introduce plata călătoriei cu cardul bancar
Administrator

Bucureștenii beneficiază de acum de cea mai nouă tehnologie de plată, direct în mijloacele de transport în comun cu care circulă. În premieră pentru România se utilizează validatoare contactless de ultimă generație, care au fost deja instalate pe autovehicule STB. 

Validările multiple pot fi realizate doar prin alegerea opțiunii dedicată, astfel că nu există riscul validărilor multiple printr-o apropiere accidentală de validator a cardului bancar.

La un singur validator pot fi efectuate validări atât cu cardul de transport cât și cu un card bancar, călătorii fiind cei care vor opta pentru modalitatea de plată.

Tariful călătoriei este același, indiferent cu ce tip de card alege călătorul să plătească: 1,3 lei – pe liniile urbane; 1,5 lei – pe liniile regionale si 3,5 lei – pe liniile expres.

Proiectul este functional pe liniile Expres 780, 783 și 784, urmând ca, în cel mult o lună, să fie extins pe toate celelalte linii deservite de noile vehicule.

Pentru implementarea acestui proiect, STB SA a semnat la finalul anului 2019, un contract cu BCR, prin care operatorul bancar asigură implementarea soluției tehnice, utilizând validatoarele de nouă generatie instalate pe noile vehiculele din parcul STB SA.

În prezent, călătorii care utilizează mijloacele de transport în comun de suprafață din întreaga Regiune București-Ilfov pot plăti călătoria prin încărcarea unui card de transport atât online, cât și la cele peste 220 de centre de emitere și reîncărcare carduri, precum și prin intermediul telefonului mobil: cu ajutorul aplicației mobile BPay sau prin SMS.

 

Sursa: hotnews.ro

Examene pentru obținere permis auto – începând din iunie
Administrator

Examenele pentru obținerea permisului auto ar putea fi reluate la începutul lunii iunie: peste 72.000 de candidați nu au putut susține proba practică

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) anunță acum că estimează că examenele ar putea fi reluate la începutul lunii iunie, mai întâi pentru candidații care trebuie să susțină proba practică, iar la două săptămâni distanță și pentru cei care nu au apucat încă să susțină proba teoretică.

„Preconizam reluarea activității de examinare la începutul lunii iunie. Prima etapă (n.r – va fi) examinarea la proba practică pentru cei declarați admis la proba teoretică și programați la proba practică pe durata instituirii stării de urgență, iar proba teoretică va fi reluată după aproximativ două săptămâni, în funcție de volumul solicitărilor pentru proba practică”, menționează DRPCIV într-un comunicat de presă.

Pentru proba practică, prioritate vor avea candidații ale căror documente depuse la dosar au expirat sau urmează să expire în perioada imediat următoare.

Ministerul Afacerilor Interne pregătește însă un document prin care toate actele depuse la dosar vor fi prelungite cu  echivalentul perioadei în care sunt valabile starea de urgență și starea de alertă.

Programările se vor face automat în ordinea programărilor anterioare sau prin intermediul școlilor de șoferi, însă o decizie finală în acest sens nu a fost încă luată. De asemenea, DRPCIV menționează că examinatorii și candidații vor fi obligați să poarte mască de protecție pe parcursul examenului.

Pe parcursul stării de urgență, 72.456 de candidați nu au putut susține proba practică pentru obținerea permisului de conducere.

 

Sursa: automarket.ro

 

Străzi din centrul Bucureștiului – exclusiv pentru pietoni în week-end
Administrator

Începând cu 22 mai, numeroase străzi din centrul capitalei vor deveni zone pietonale, traficul rutier fiind interzis la sfârșit de săptămână.

 

Zona pietonală va fi instituită în week-end pe următoarele străzi:

• Zona 1 – strada Polonă (de la bd. Dacia) – strada A.D. Xenopol – strada Dionise Lupu – strada C.A. Rosetti – strada J.L. Calderon (de la strada C.A. Rosetti) – strada I.L. Caragiale – strada Icoanei – strada A. Vlaicu.

• Zona 2 – Calea Victoriei (de la bd Regina Elisabeta) – strada Eforie – strada Domnița Anastasia – strada ing. A Saligny – Splaiul Independenței.

• Zona 3 – bd Eroilor – Eroii Sanitari – piața Operei – strada Dr. J. Lister – strada Dr. Gr. Romniceanu.

• Zona 4 – strada E. Quinet (de la strada Academiei) – strada Biserica Enei

• Zona 5 – bulevardul Dacia – bulevardul N. Bălcescu – strada G. Enescu – Calea Victoriei.

• Zona 6 – strada G. Enescu – N. Golescu – Calea Victoriei – strada C.A. Rosetti – bulevardul N. Bălcescu.

• Zona 7 – bulevardul Unirii (între Piața Constituției și partea vestică a pieței Unirii).

Proiectul a fost inițiat de ONG-ul ARCEN, cunoscut pentru inițiativele legate de îmbunătățirea calității vieții, care a propus în această săptămână Primăriei Capitalei un proiect pentru lărgirea spațiilor de recreere prin pietonalizarea străzilor din apropierea parcurilor și a grădinilor publice pe durata weekend-urilor.

Primarul general al capitalei a declarat, potrivit unui comunicat de presă, că “odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, și având în vedere restricțiile de funcționare a spațiilor de alimentație publică și de divertisment impuse de pandemia de coronavirus, bucureștenii vor dori cu siguranță să se plimbe mai mult prin oraș și, pentru a încuraja atât mișcarea în aer liber, cât și mijloacele de transport alternativ, am decis să instituim, în weekend-uri, pe anumite artere din centrul orașului, zone pietonale, de promenadă, unde circulația mașinilor să fie interzisă.”

 

Sursa: g4media.ro

 

 

Autovehicule electrice – autonomie de 2.000 km cu baterii Litiu-Sulf
Administrator

Autovehiculele electrice vor fi dotate în curând cu baterii litiu-sulf, având astfel posibilitatea de a parcurge până la 2.000 km cu o singură încărcare.

Compania australiano-chineză Brighsun New Energy anunță că va începe probele în acest an.

După aproape 8 ani de cercetări, compania a dezvoltat bateriile Litiu-Sulf (Li-S), care înmagazinează de până la 5-8 ori  densitatea energetică a unor baterii auto convenționale.

Piața în continuă creștere la nivel mondial a bateriilor a făcut ca industria să exploreze opțiuni precum: Litiu-Ion, Litiu-Cobalt sau chiar Nichel-Mangan.  Totuși, sistemele folosite în acest moment prezintă numeroase deficiențe precum densitate energetică scăzută, cost ridicat al materialelor, precum și poluare secundară în timpul reciclării.

Industria autovehiculelor electrice pare să ia o nouă turnură datorită tehnologiei chimice avansate a companiei Brighsun, al cărei produs oferă densitate energetică înaltă la prețuri de producție scăzute.

 

Brighsun se află în discuții cu potențiali investitori, pentru a începe testările la scară largă. Ulterior, la finalul anului 2020 este plănuită producerea în masă a bateriilor Litiu-Sulf.

 

Sursa: electriccarsreport.com