România, codașă la siguranța rutieră: avem dublul deceselor față de media europeană

România, codașă la siguranța rutieră: avem dublul deceselor față de media europeană

Suntem pe ultimul loc în ceea ce privește siguranța rutieră, în România înregistrându-se 98 de decese la 1 milion de locuitori, în timp ce media europeană este de 49 de decese la 1 milion de locuitori.

Raportul privind siguranța rutieră este emis de către Comisia Europeană pentru toate cele 28 de state din Uniunea Europeană, iar România ocupă ultimul loc.

Ne aflăm printre puținele țări în care numărul deceselor a crescut, în ciuda eforturilor autorităților și ale ONG-urilor cu atribuții în acest domeniu. Chiar și Bulgaria a înregistrat o scădere de 4%, de la 99 la 96 de decese raportat la 1 milion de locuitori.

 

 

În topul siguranței rutiere se află Suedia (25), Marea Britanie (27), Olanda (31) și Danemarca (32), în timp ce Estonia și Slovenia au înregistrat cele mai mari scăderi ale numărului victimelor din accidente rutiere cu 32%, respectiv 20%.

În 2017 și-au pierdut viața pe șoselele din Uniunea Europeană un număr de 25.300 de persoane, în scădere cu 300 față de anul 2016, iar alte 135.000 de persoane au fost rănite grav.

Procentaje accidente rutiere fatale: 55% pe drumuri rurale, 37% în zone urbane și 8% pe autostrăzi.

Comisia Europeană va prezenta în această primăvară un nou proiect de reducere a numărului victimelor accidentelor rutiere, pentru perioada 2020-2030.

 

Sursa: Comisia Europeană (europa.eu)

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *